Ecole de BUDO RAJI - Rennes, Aikido, Jodo, Iaido este o şcoală internaţională de BUDO.
...........................................................................................................................................................................................................
Şcoala a fost fondată în 2001, la Rennes, Franţa de către Jaff Raji. Jaff e un profesor de Aikido, Iaido şi Jodo cu timp deplin de peste două decenii. Iniţial acronimul R-A-J-I în numele şcolii a stat pentru Rennes, Aikido, Jodo, Iaido, RENNES fiind sediul şi oraşul unde s-a fondat Ecole de BUDO RAJI, dar cu răspândirea internaţională a şcolii el poate sta de asemenea pentru Ryu, Aikido, Jodo, Iaido, RYU fiind cuvântul japonez pentru "şcoală tradiţională".
Fondatorul şi Instructorul Şef, Jaff Raji şi toţi profesorii şi studenţii şcolii sunt dedicaţi practicării şi predării valorilor autentice şi tradiţionale ale BUDO-ului japonez, în special în ceea ce priveşte auto-dezvoltarea. Şcoala consideră BUDO-ul şi în special AIKIDO-ul, Shinto Muso Ryo JODO-ul şi Muso Shinden Ryu IAIDO-ul ca instrumente pentru dezvoltarea armonioasă a omului.
Chiar şi înaintea fondării Ecole de BUDO RAJI, Jaff preda regulat în numeroase ţări în afara Franţei, stabilind şi întărind grupuri de practicanţi serioşi ai BUDO-ului. Relaţia de muncă personală şi îndelungă cu numeroşii lui studenţi a dus la nevoia fondării Ecole de BUDO RAJI - International. Aceasta a avut loc în 2003 la Portland, Oregon, SUA în timpul unui stagiu intensiv, cu studenţi vechi din Franţa, Venezuela, Ungaria, Ecuador şi Statele Unite.
Azi Ecole de BUDO RAJI are dojouri în Franţa, Ungaria, Statele Unite, Venezuela, Ecuador, Chile, România, Insulele Reunion, Italia şi Maroc. Jaff, de asemenea, are stagii regulate în Austria, Slovacia, Spania, Irlanda, Taiwan şi China. Din august 2005 sediul central Ecole de BUDO RAJI se află în Portland, Oregon. Profesorii şi studenţii şcolii se întâlnesc des să-şi împărtăşească munca la stagii mari ţinute în diferite locaţii în jurul lumii de mai multe ori pe an.
Disciplina principală a şcolii este AIKIDO. Aikido este un BUDO complet în el însuşi; de fapt mulţi îl consideră unul dintre cele mai înalte nivele posibile ale artelor marţiale. Dar ceea ce este fără îndoială adevărat, este că Aikido este modalitatea perfectă de a obţine auto-cunoaşterea, auto-disciplina şi, posibil, un nivel de libertate mai mare în viaţa fiecăruia. Ecole de BUDO RAJI are o abordare unică a practicării Aikido-ului, caracterizată prin punerea unui accent puternic asupra atenţiei şi a simplicităţii şi preciziei mişcărilor. Accentul principal este pe conceptele de bază a BUDO-ului şi auto-dezvoltării, care sunt înglobate în tehnicile de bază a artei (KIHON GI). În şcoală este mai importantă observarea şi înţelegerea evoluţiei şi relaţiilor mişcărilor naturale decât acumularea unor cunoştinţe vaste de aplicaţii individuale. În acest fel abordarea este mai mult una verticală decât una orizontală. Dacă e efectuată într-un mod corect, practicarea Aikidoului dă posibilitatea fiecărei persoane să lucreze la persoana proprie - la corpul, mintea şi spiritul său simultan -, şi prin creşterea auto cunoaşterii ajută la crearea unităţii şi echilibrului interior. Pentru că Aikido poate fi practicat numai în grup (DOJO) şi în mare parte prin exerciţii cu un partener, permite de asemenea înţelegerea mai profundă a relaţiilor interumane. (Alte informaţii despre Aikido găsiţi la: www.aikido-jaff.raji.com, www.ecoledebudo.com)
Disciplinele secundare ale şcolii sunt SHINTO MUSO RYU JODO şi MUSO SHINDEN RYU IAIDO. Menţionăm că secundar nu înseamnă că se iau mai puţin în serios. Înseamnă doar că, precum în Ecole de BUDO RAJI cea mai mare parte a timpului este dedicat Aikidoului, este fizic imposibil şi poate nici nu este necesar pentru oamenii care practică Aikido în mod serios şi corect să petreacă tot atâta timp cu aceste discipline. Acesta este îndeosebi aşa dacă înţelegem că ele sunt instrumente spre obţinerea aceluiaşi ţel: auto-cunoaştere şi auto-dezvoltare. Pe de altă parte aceste şcoli clasice, mai vechi furnizează o înţelegere mai deplină a BUDO-ului şi pot umple anumite lipsuri care pot caracteriza Aikidoul modern. În acest mod sunt complementare şi de folos practicantului serios avansat. Bineînţeles aceste discipline nu sunt obligatorii pentru toţi, şi pot opta pentru ele, ca singura activitate a şcolii, şi cei care nu sunt interesaţi în Aikido. (Alte informaţii despre Jodo şi Iaido găsiţi la: www.aikido-jaff.raji.com, www.ecoledebudo.com, www.fei-iai.ch, www.fej.ch)